12 iunie 2014 – Livrare recipienți

A început livrarea recipienților pentru colectarea separată a deșeurilor reciclabile și biodegradabile, precum și a unităților de compostare individuală.

Recipienții vor fi inițial livrați la cinci amplasamente (Mediaș, Șura Mică, Avrig, Agnita, Săliște), unde va avea loc recepția și testarea acestora. Ulterior, recipienții se vor transporta la fiecare unitate administrativ teritorială.

În total vor fi livrați 96.370 de recipienți pentru colectare separată și unități de compostare.

Recipienții sunt dotați cu autocolante informative – cu imagini și text – care explică codul culorilor pentru colectarea separată a deșeurilor, făcând astfel mai ușoară utilizarea corectă a lor.